Pentru a marca cea de-a 20-a aniversare a introducerii monedei euro în portofelele europene, echipa de cercetare economică a Coface a analizat efectele pe care această schimbare le-a avut în termeni macroeconomici.
La momentul introducerii monedei euro, așteptările erau foarte mari, mai ales în ceea ce privește eliminarea riscului de schimb valutar și a costurilor de tranzacționare. Cu toate acestea, există puține dovezi că euro a stimulat schimburile comerciale Comerțul intrazilnic era deja substanțial la lansarea monedei euro (50 % din totalul schimburilor comerciale din zona euro cu 12 membri), iar această proporție a scăzut chiar ușor de atunci. Acest lucru se poate atribui apariției Chinei în comerțul mondial în această perioadă și, mai târziu, creșterii lanțului de aprovizionare dintre Germania și Europa Centrală.
Ratele dobânzilor
În anii 1990, ratele nominale ale dobânzilor au convergent, iar diferențele erau foarte mici în momentul lansării monedei euro. După un deceniu de stabilitate, diferențele față de Germania au explodat după criza financiară din 2008-2009 și criza suverană europeană, când piețele au început din nou să diferențieze riscul de credit între țările europene și au realizat că unele dintre acestea ar putea intra în incapacitate de plată. Astfel, spreadurile față de Bund au crescut până când președintele Băncii Centrale Europene s-a angajat să „facă tot ce este necesar” pentru a păstra euro. Este important de remarcat faptul că multe țări se bucură în prezent de condiții de finanțare mult mai favorabile decât dacă nu ar fi făcut parte din Uniunea Economică și Monetară.
Inflația
Ratele inflației în zona euro au fost mai scăzute în ultimul deceniu, într-un mediu global de(in)flație. În timp ce ratele inflației au convergent drastic - către ratele țărilor cu inflație scăzută - în perioada de calificare pentru euro (anii 1990), dispersia acestora a rămas relativ stabilă în următorii 20 de ani.
Creștere
În general, convergența reală - în ceea ce privește structurile productive și veniturile pe cap de locuitor - nu a avut loc între primele țări care au adoptat euro. Astfel, majoritatea țărilor cu venituri ridicate au înregistrat o creștere mai mare a PIB-ului pe cap de locuitor pe parcursul perioadei.
În timp ce Grecia și Spania înregistrau o convergență înainte de criza financiară, nu același lucru s-a întâmplat în cazul Portugaliei și Italiei, care au înregistrat performanțe net inferioare pe parcursul întregii perioade.
După introducerea monedei euro, fluxurile financiare mari care au fost direcționate către țările cu venituri mici nu au generat convergență în ceea ce privește productivitatea, deoarece au fost direcționate către sectoare cu productivitate scăzută, cum ar fi serviciile sau construcțiile.
Rolul internațional al monedei euro
Rolul internațional al monedei euro a rămas în general stabil de la criza financiară mondială și de la criza datoriilor suverane din zona euro. Euro rămâne a doua cea mai importantă monedă din lume, dar este departe de a concura cu dolarul american.
Ponderea monedei euro în rezervele valutare, titlurile de creanță, împrumuturile sau depozitele este aproximativ aceeași ca la momentul introducerii sale, cu o creștere în primii ani și o scădere bruscă după criza datoriilor suverane. Aproximativ 70% din emisiunile de titluri de creanță au fost denominate în dolari americani în 2020, față de 20% în euro (un nivel comparabil cu cel din 1999
Un prim raport mixt
Bilanțul primelor două decenii de uniune monetară este departe de a fi perfect - chiar dacă, având în vedere caracterul său incomplet și criticile inițiale, UEM a întrecut cele mai pesimiste previziuni.
În ultimii ani, arhitectura sa a fost consolidată, în special prin uniunea bancară și mecanismul european de stabilitate, iar ansamblul este mai rezistent. Dar mai sunt încă multe de făcut în ceea ce privește guvernanța pentru a face această uniune mai eficientă și mai rezistentă la șocurile externe și/sau idiosincratice - mai ales că mobilitatea forței de muncă rămâne scăzută, iar convergența reală, în mare măsură, un mit. În special, federalismul fiscal (uniunea fiscală) rămâne un obiectiv (dincolo de Planul european de redresare și de considerațiile privind normele bugetare), dar realizarea sa pe termen scurt pare, din păcate, încă inaccesibilă.