Making Trade Happen

În Coface, suntem o echipă de peste 4.700 de oameni care facem lucrurile să se întâmple, peste 75 de naționalități diferite, în 57 de țări, parte cu toții a unei culturi la fel de diversă și vibrantă ca lumea în care trăim. 

Lucrăm cu toții împreună cu același obiectiv: facilitarea activităților economice la nivel internațional și consolidarea poziției de leader al asigurărilor de credit comercial. 

Coface este alături pas cu pas de peste 50.000 de clienți de pe întregul mapamond, din toate piețele și sectoarele, susținîndu-i în dezvoltarea afacerilor lor, contribuind la companii mai puternice, mai dinamice și de succes. Echipele noastre faciliteaza activitățile comerciale zi de zi. 

 Te așteptăm alături de noi!

4 motive (întemeiate) pentru a te alătura echipei Coface

De ce experiența Coface este considerată unică de cei care lucrează aici? 

Colegii noștri vă povestesc un pic din cum decurg lucrurile în Coface într-o zi normală la job și de ce sunt mulțumiți de experiența din punct de vedere interpersonal, profesional și cultural.  

Susținem dezvoltarea afacerilor

Misiunea Coface este aceea de a facilita activitățile comerciale locale și globale, oferind soluții ce susțin companiile în a lua deciziile de business corecte. Suntem alături de clienții noștri pentru a preveni riscul de neîncasare și a-i proteja prin produsele noastre de asigurare de credit comercial. 

Rolul nostru este acela de ne ghida clienții într-o lume care se schimbă mai rapid ca niciodată. Oferim informații pentru a-i ajuta să-și cunoască mai bine proprii clienți, furnizori și prospecți, prin evaluări și analize ale bonității și credibilității acestora.  

În plus, previzionăm trendurile economice majore și analizăm riscurile la nivel de poziție geografică și sector de activitate. Munca în Coface constă în a contribui la a pune la un loc, dezvolta și promova această expertiză micro și macroeconomică unică. Înseamnă a oferi zi de zi, pas cu pas suport pentru o paletă largă de companii, susținându-le în procesele decizionale și în dezvoltarea strategiilor comerciale.  

  • Echipele Coface Global Solutions își aduc aportul la dezvoltarea companiilor multinaționale printr-o serie de servicii specifice. În acest video, unul dintre clienții noștri - Tyrolit - oferă detalii despre susținerea primită din partea Coface zi de zi. 

Dezvoltare personală într-o comunitate generoasă și incluzivă

A fi conectat cu întreaga lume înseamnă a fi conectat de la om cu om! 

Una dintre caracteristicile definitorii ale Coface este faptul ca suntem o companie cu perspectivă individuală și expunere și amploare internațională, unde fiecare persoană este importantă. Te vei găsi înconjurat de grupuri diverse de oameni, un mix puternic de generații, sexe și culturi. Dimensiunea umană este reflectată de etosul echipei noastre: punem accent pe simplitate, accesibilitate și deschidere. 

Ca angajator, Coface este dedicat unei abordări de responsabilitate socială bazată pe trei misiuni cheie:

• Stimularea și promovarea unui mediu de lucru incluziv

• Susținerea dezvoltării angajaților

• Promovarea șanselor egale, prin opoziție cu orice formă de discriminare 

The Happeners Making Trade Happen How does Coface connect you to the rest of the world? I have always had to work with people who are very open-minded in a sense, very open to international growth. And in my day-to-day work I'm always working with people from other countries, both at the local level - there are always foreigners in almost all the subsidiaries - but also at the regional and group level. Everyday, we communicate with the risk underwriting centres located in seven regions around the world. I think the cultural context that we have gives us the opportunity to share and implement unconventional solutions, to exchange experiences, ideas; to look at different management styles, and implement some of them in our day-to-day work. What makes the employee experience at Coface special for you? I don't feel that there are differences in terms of culture, nationalities, or even location. For me, we work in a team that is located in different places, but in everyday life, we don't see where each of us is located. We work and we make progress on our projects. It's the style of communication between departments with a willingness to always help out, and to share the experience and knowledge. I know colleagues who have very local jobs, but have been assigned international, global or regional projects. And yes, I think that has always meant that Coface can make you feel comfortable, and that you can always have that international vision and that intercultural support. Coface has an open culture: here, we can speak up freely, and share ideas across the organisation. Coface is like a big family: it does not matter what your nationality is, or what accent you speak. Each of us is contributing to the world economy, and that's our common objective. At Coface, we are Making Trade Happen. The Happeners Making Trade Happen Watch the series at coface.com/happeners

Ce spun colegii noștri despre toate acestea

  • “Comunitatea noastră internă Women to Lead se preocupă cu modalitățile de dezvoltare a carierelor femeilor în Coface. Suntem, de asemenea, dedicați diversității și mixului de generații la orice nivel al companiei. Diversitatea echipei se regăsește și în procesele decizionale ceea ce este, fără îndoială, un mare avantaj!”

Leigh M. 
Risk, Legal and Compliance Officer în Africa de Sud

Conectați la întregul mapamond

Sincronizarea cu economia globală presupune a opera într-un mediu multicultural. Echipele noastre se mândresc cu talentul de a combina expertiza variată și de a colabora la nivel internațional pentru a înțelege perfect specificul unei anumite piețe sau pentru a rezolva problemele clienților lor. 

Viziunea și vizibilitatea la nivel global sunt factori cheie în activitatea Coface, unde: 

• Vei lucra îndeaproape cu colegi din întreaga lume pentru a susține clienții de pe întregul mapamond. 

• Vei interacționa zilnic cu colegi de diferite naționalități și din diferite culturi în același birou, în întâlniri sau programe de training. 

• Datorită rețelei noastre internaționale, vei putea beneficia de o gamă largă de oportunități de a lucra în străinătate, poate chiar de la începutul carierei tale în Coface! 

We received a request from a major French car manufacturer, who wants to develop its electric vehicle sales, via its main distributor in Denmark. How do you work together to meet clients' needs? I'll start by going to the Economic Research Department, to ask them for information about Denmark, specifically the electric vehicle distribution segment in the country, and market share figures, if possible. Then I go to the Information Department, to ask them about this distributor, what is the financial trend. As the economist for Northern Europe, I'm am of course the first port of call when it comes to Danish market issues. In this specific case that we're looking at, the first thing I'll do is examine automotive market data for Denmark. For example, registration figures, or the current e-vehicle trends. When I have summarized that, then I have a nice macroeconomic picture. But when it comes to micro data, for example, the specific business environment, then of course I pass this question on to my risk colleagues on site. In order to understand the risk involved with the market for electrical vehicles, I'd take a look at publically available information, such as government regulattions, the electric vehicle market's development, as well as key figures from the company. I would also contact their CFO or CEO and talk about their company, to learn about their sales figures, and what developments they expect to see in the future. What is the added value of collaboration for clients? The Coface system, is based on being "close to the risk": we know that the local people are our teams in the field, and are the best placed to respond to the requests we receive. Here, at the EIC, (Enhanced Information Centre) we survey, and collect knowledge about the most significant parts of the exposure that Coface has. You can never know absolutely everything, but you can still get enough information to improve your understanding of the company. The strong international environment is a great advantage when looking at risks from different angles and therefore making the best possible risk assessment - even if that means I have to juggle my work around different time zones! At Coface, we are Making Trade Happen. The Happeners Making Trade Happen Watch the series at coface.com/happeners

Ce spun colegii noștri despre toate acestea?

  • “Lucrez cu colegi cu experiențe și din contexte extrem de diferite în Coface. Este un mediu în care pot învăța despre diferite culturi și perspective fără a ieși din birou! Diversitatea de aici facilitează creativitatea și impulsionează performanța. Asta face din Coface un loc extraordinar în care lucrez ca parte a unei echipe din care sunt mândră să fac parte.”

Yuliia N. 
Key Account Manager, Coface Global Solutions, Dubai

Reinventare și proiectarea viitorului

Parte a reinventării noastre continue, ne punem constant la încercare reușitele și realizările - o filosofie care a stă la baza succesului Coface de peste 75 de ani! 

Integrăm noi tehnologii, cu precădere legate de data science, în modelul nostru de operare pentru a simplifica și perfecționa activitatea.  

Prioritizăm noi modalități de lucru, orientate către flexibilitate, agilitate și colaborare sporite. 

Și pentru că lumea din jur este în continuă schimbare, încurajăm ideile inovatoare și apreciem curiozitatea, oameni cu dorință și curaj de a proiecta și construi o lume nouă. 

In innovation, we do two main things. We have a prospective work, trying to identify the technological trends in use that will impact our businesses, our customers and our partners. We have a customer vision that guides our project. We don't do R&D to develop projects that will remain in a laboratory, but we are already driven by an existing need of our customers, which are the business lines. Coface's international database is unique in the world. The data contained in this database allows us to be absolutely predictive in evaluating a single company and the market; the risks of the market where the company operates. And this is absolutely a competitive and innovative key. We set up a hackathon, where we brought about forty people together from seven different regions. I think there were about fifteen countries represented and we got them to work remotely on customer needs, so they connected with the customers. They came, we had several stages and finally, we managed to produce a kind of prototype that we showed to our clients, who were very satisfied. So, from there, we started to build the product. With a series of small weekly challenges, each week we asked the teams to ask themselves a question, so one challenge per week. And at the end of the week, they would come and pitch their proposal. So, at the end of this hackathon, I participated in the development of the product by extracting the data used to build the different indicators used in this product. We created an innovative, user-friendly platform with the purpose of guiding companies in their sales choices. All of this not only involving our staff but also involving the clients, and this allowed us to launch a platform more rapidly, in a better performing way. Innovation is the key to success for a company. Improving our own offer, listening to the market, testing all aspects of the platform, understanding if we're meeting our clients' needs and listening to the commercial feedback. All of this helps you to innovate and to succeed. Our team works in an iterative way. Generally, we start by trying to understand a need. Then we dig in when we think we have something that starts to work. We'll do some tests. We'll try to propose things, mock-ups to customers, or test a technology with them with Coface employees. And then, the more we advance, the more we'll enrich the solution to obtain something that is a complete solution in the end. Creating a product in less than six months that corresponds to customer needs proves that we are agile. It proves that we listen to our customers and it proves that there is real creativity in what we do. At Coface, we are making trade happen.

Ce spun colegii noștri despre toate acestea

  • "Am gândit un "hub comercial" cu metodologie de lucru agile și tehnologie de ultimă oră pentru a putea crea o nouă echipă dedicată servisării clienților. A fost definitorie pentru calitatea crescută a calității serviciilor!”

Bjoern M. – Senior Solution Development Manager (Germania)

Vino alături de noi!

Coface este în continuă căutare de oameni talentați care se potrivesc culturii și care ar contribui la succesul echipei!i 

În perspectiva obiectivelor noastre strategice, căutăm candidați cu diferite niveluri de experiență pentru o multitudine de poziții în toate țările în care suntem prezenți. 

Căutăm constant analiști financiari, specialiști în evaluarea riscului, actuari și reprezentanți de vânzări, dar și experți IT, în managementul datelor și al schimbării, specialiști în finanțe și resurse umane. 

Și toate acestea cu o gamă extrem de largă de profiluri!

Descoperă oferta noastră de joburi